Cu ochii pe campania electorală

• În campania asta se discută mai mult despre afişe, spoturi, mesaje, sloganuri decât despre programe. Oare ce se mai promite în campania asta? Probabil nimic nou, o fi promis Videanu tot ce se putea promite, de la esplanade, la parcări şi pasaje, aşa că orice ai mai promite în ziua de azi cade în derizoriu.

• Ieri am comentat pe pagina Cotidianul că ar fi ilegal să foloseşti minori, fie ei copii de candidaţi, în afişele şi spoturile politice iar azi subiectul s-a aprins pe Realitatea. Să mă simt băgată în seamă acolo undeva în redacţia Cotidianul...?

• Ce frumos e Diaconescu ... parcă n-ar fi din PSD. Pe lângă Vanghelie sau Mitrea pare un James Bond.

• Emisiunea „Meciul serii” de la Realitatea e penibilă, jenantă, într-un cuvânt ...jenibilă. Am văzut că Tapalagă s-a indignat şi el. Şi amicul chinezu. Dacă ne indignăm cât mai mulţi oare vor renunţa la ea? Mă gândesc că preparativele pentru ediţiile viitoare s-au făcut deja, contractele s-au semnat, banii s-au plătit (sau încasat), deci e greu de renunţat la emisiune oricât de proastă ar fi. În goană după audienţă, cei din Realitatea au vrut probabil să facă o emisiune pentru cei care nu urmăresc în mod curent politica pe motiv să dezbaterile sunt prea sobre. S-au gândit să le ofere un can-can ieftin că poate le distrage atenţia de la emisiuni gen Trădaţi în dragoste sau Poveşti adevărate. Au făcut acelaşi calcul greşit ca un politician care crede că îşi apropie electoratul dacă-i vorbeşte pe limba lui şi înjură ca pe mahala.

• Azi am primit cadou o pungă electorală foarte portocalie de la nişte tineri PDL-işti susţinători ai lui Murgeanu. Am zâmbit, am mulţumit frumos şi când m-am îndepărtat câţiva paşi mai încolo m-am uitat să văd ce primisem: nişte pliante, o şapcă şi un tricou foarte portocaliu. Prea portocaliu. Eram la ArCub unde mă dusesem să-mi încasez banii pentru colaborarea de săptămâna trecută la festivalul de teatru Shakespeare. Toţi angajaţii ArCub înfulecau pe rupte la o masă oferită de Răzvan Murgeanu în una din sălile de şedinţe. Toţi primiseră sacoşe portocalii. Iniţial am vrut să scap de cadoul electoral în toaleta instituţiei dar era lume pe acolo şi mi-a fost oarecum jenă să fac pierdută sacoşa sub ochii doamnelor satisfăcute de pomana PDL-istă. În cele din urmă i-am dat-o unui gardian la plecare.

• Iar au umplut ăştia oraşul de bannere şi eu care mă plângeam că sunt prea multe bannere, fix acum în campanie m-am trezit să militez împotriva bannerelor din oraşe. Ce să mai spun de grămezile de pliante, plase din PVC, tricouri. Câtă risipă! Totuşi pentru firmele de publicitate perioada asta trebuie să fie foarte productivă.

• Şi un ultim gând: oare chiar o să câştige Oprescu? Ar fi prea de tot după ce ani la rândul părea candidatul etern la fotoliul de primar. Şi oare o să-şi facă propriul partid după cum am citit la chinezu? Un Partid Socialist, oau !

Nu mai prostituaţi oraşul!

Bucureşti e un oraş năpădit de bannere. Nu e doar un oraş urât ci şi urâţit.
Avem clădiri în ruină, avem un talmeş-balmeş de stiluri arhitectonice, construcţii care încalcă cele mai elementare reguli urbanistice, gropi la tot pasul, cabluri cu tonele pe toţi stâlpii şi pe deasupra avem bannere.
Consilierii locali se gândesc probabil că e mai importantă vistieria oraşului decât aspectul urban aşa că dau autorizaţii cu nemiluita pentru aceste cearceafuri gigant care atârnă în culori ţipătoare la tot pasul.
Publicitatea stradală e o formă de a strânge bani la bugetul local. Însă să nu creadă careva că e vorba de cine ştie ce sume fabuloase. În comparaţie cu veniturile din impozitarea terenurilor şi clădirilor, banii din publicitatea outdoor sunt un mizilic. În nici un caz nu e o sursă de venit de neînlocuit.


SPLAIUL UNIRII. I se pare cuiva un peisaj frumos o clădire acoperită de bannere?

Se poate mai rău de atât?
PIAŢA NAŢIUNILOR UNITE E CEVA GROTESC:

PIAŢA UNIRII. Hei, pe Casa Poporului cum de n-aţi pus (încă) bannere?

Mai ştie careva cum arată clădirea magazinului Unirea?

Dar clădirea magazinului Cocor?

Iată ce "frumuseţi" urbane găsim între piaţa Unirii şi piaţa Universităţii (adică în centrul centrului Capitalei, pe unde trec toţi turiştii care au avut curiozitatea să vină să viziteze "micul Paris"):

RECUNOAŞTEŢI CLĂDIREA? Cum nu, e Universitatea Bucureşti cu vedere dinspre librăria Mihai Eminescu.


PIAŢA CONSTITUŢIEI. Statuia lui Iuliu Maniu e înconjurată de însemnele societăţii de consum:





DE MAGHERU CE SĂ MAI COMENTĂM? Ia să vedem, seamănă cu o stradă principală din Paris, Roma, Praga sau Tokyo, Kuala Lumpur...? Hm, din păcate nu.PIAŢA ROMANĂ e şi ea într-o stare deplorabilă:

Pentru binele Bucureştiului, acum ca suntem în toiul campaniilor electorale locale, să ne rugăm ca viitorii consilieri locali să aibă mai multă minte decât actualii şi să înţeleagă că e cazul să dea jos aceste mizerii de pe clădiri.

Ziua bărbatului misogin, microbist şi băutor de bere

Prima reacţia la campania Bergenbier de legalizare a Zilei Bărbatului a fost negativă. Am văzut o campanie de-a dreptul misogină, cu reclame în care femeile ori sunt proaste şoferiţe (nu ştiu unde se află roata de rezervă) ori sunt ca nişte păpuşi Barbie care defilează pe un stadion (şi la care bărbaţii au dreptul). Cum e bărbatul Bergenbier? E un macho cu păr pe piept, metalist, împătimit de fotbal şi bineînţeles băutor de bere.

A două reacţie a fost ceva mai blândă. Pornind de la această campanie, m-am gândit totuşi de ce-ar avea nevoie şi bărbaţii de o zi a lor, dacă ei domină femeile 365 de zile pe an?

Sunt femeile discriminate în România şi peste tot în lume? Sunt.
Discriminarea femeilor nu mai e ca acum 100 de ani, dar ea mai există. Faptul că există o zi pe an când femeile sunt sărbătorite e şi asta o dovadă. 8 martie e precum acea zi din multinaţionale în care şefii devin simpli angajaţi, iar angajaţii devin şefi pentru o zi. S-au inversat cumva rolurile într-atât încât bărbaţii simt nevoia unei zile a lor? Nicidecum.

Campania Bergenbier e o parodie în care bărbaţii cer nişte drepturi ilare, cum ar fi dreptul de a ieşi „cu băieţii la o bere” şi de a privi un meci de fotbal. În ziua când o să existe cu adevărat o zi a bărbatului de aceeaşi amploare cu cea a zilei de 8 martie, mai vorbim.

Până atunci propun să adăugăm la pseudo-campania Bergenbier adevăratul său titlu: „Ziua Bărbatului Misogin, Microbist şi Băutor de Bere”. Hâc!

O femeie gravidă în fruntea Ministerului Apărării

Se întâmplă în Spania unde socialistul Jose Luis Rodriguez Zapatero a vrut să dea o lecţie despre ce înseamnă să fii de stânga, progresist şi să lupţi împotriva discriminării femeilor.
La începutul lunii aprilie, după recâştigarea alegerilor, Zapatero şi-a numit un nou cabinet de miniştri format în majoritate de femei (din 17 miniştri, 9 sunt femei) şi a dat lovitura numind-o la Ministerul Apărării pe Carmen Chacon.

Un minister care de-a lungul vremii a fost marcat de dominaţia bărbaţilor e acum condus de o femeie. Care pe deasupra e tânără, ecologistă, pacifistă şi .. foarte însărcinată.

Noua super-ministreasă a vrut să închidă gura celor care spuneau că nu-şi va putea îndeplini în totalitate atribuţiile şi, în ciuda sarcinii în luna a 7-a, a efectuat la câteva ore de la primirea mandatului o vizită în Afganistan, la 6.000 de km depărtare de casă, cu toate că medicii îi recomandaseră să evite călătoriile lungi cu avionul.

Numirea ei a produs cu siguranţă stupoare în rândurile armatei, instituţie care în mod tradiţional se identifică în Spania cu dreapta conservatoare şi ai căror conducători au încă nostalgii după dictatura militară a lui Francisco Franco.